Incendiu în comuna Ștefan cel Mare produs într-o gospodărie
Patru ore de luptă cu flăcările la un incendiu produs la mai multe gospodării din comuna Ștefan cel Mare
În data de 27.05.2026, în jurul orei 11:50, prin apel la 122, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Ștefan cel Mare pentru stingerea unui incendiu produs la o casă.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (trei autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD), SVSU Ștefan cel Mare și IPJ.
La sosirea pompierilor militari, incendiul se manifesta generalizat la o casă și anexele gospodărești, extinzându-se la doi brazi și la acoperișurile a două case din vecinătate.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, reușindu-se limitarea propagării acestuia la alte construcții din apropiere.
Din păcate, incendiul a produs pagube materiale însemnate:
- casa și anexele gospodărești din gospodăria în care a izbucnit incendiul;
- aproximativ 80 mp din acoperișul unei case învecinate tip P+1, tâmplăria PVC aferentă a cinci ferestre și două unități de aer condiționat și
- aproximativ 8 mp din acoperișul unei alte case din vecinătate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
Nu au fost victime.
Compartimentul Informare și Relații Publice

