Incendiu în comuna Piatra Șoimului produs la o casă

În data 17.12.2025, la ora 16:30, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Piatra Șoimului pentru stingerea unui incendiu produs la o casă P+M de pe strada Albiteni.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Roznov, SVSU Piatra Șoimului, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și IPJ.

În interiorul locuinței nu se aflau persoane.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la acoperișul casei și la camera centralei, existând posibilitatea generalizării la întreaga construcție.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars 300 mp din acoperișul casei, camera centralei termice în care erau depozitate aproximativ două tone de combustibil lichid pentru centrală.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost sistemul de încălzire defect (scântei).

Compartimentul Informare și Relații Publice