Deblocarea unor persoane rămase blocate într-un lift
În jurul orei 00:30, prin apel la 112 a fost anunțat faptul că trei persoane au rămas blocate în liftul unui bloc de locuințe de pe strada Mihai Eminescu din municipiul Piatra-Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că trei persoane se aflau blocate într-un lift rămas între etajele 2 și 3 ale imobilului.
Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei de descarcerare, salvatorii au intervenit pentru deschiderea ușii liftului, iar cele trei persoane au fost evacuate în siguranță.
Niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale.
Compartimentul Informare și Relații Publice
