Ziua Pompierilor din România sărbătorită printr-o ședință festivă
Astăzi, în sala "Calistrat Hogaș" a Consiliului Județean Neamț a avut loc o ședință festivă în contextul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România.
La această activitate, alături de pompieri, au participat reprezentanți ai autorităților și instituțiilor cu rol în gestionarea situațiilor de urgență.
Pompierii, sub deviza “curaj și devotament”, sunt mereu pregătiți să intervină la fiecare misiune ce le este încredințată pentru a salva viața și bunurile materiale. Fie că este vorba de stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale de urgență, descarcerarea victimelor din accidente rutiere sau gestionarea unor situații de urgență generate de manifestarea fenomenelor meteorologice, pompierii sunt mereu la datorie.
Cu acest prilej, au fost avansați în grad 3 ofițeri și 5 subofițeri care îndeplineau condițiile de înaintare în grad înainte de termen, astfel:
*în gradul de locotenent colonel:
maior Varganici Adrian (șef Centru Operațional)
maior Grancea Andrei (desemnat șef Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților)
*în gradul de căpitan:
locotenent Covasan Mircea (Compartimentul Juridic)
*în gradul de plutonier adjutant șef:
plutonier adjutant Manolache Vasile (comandant echipaj și conducător autospeciale în cadrul Detașamentului Târgu-Neamţ - Garda 2 Poiana Teiului)
plutonier adjutant Macovei Alexandru (comandant echipaj și conducător autospeciale în cadrul Detașamentului Piatra-Neamț)
*în gradul de plutonier adjutant:
plutonier major Leahu Adrian (comandant echipaj și conducător autospeciale în cadrul Detașamentului Roman)
plutonier major Manolache Petru (comandant echipaj și conducător autospeciale în cadrul Detașamentului Piatra-Neamț)
*în gradul de plutonier:
sergent major Știubei Daniel (Serviciul Logistic)
Acest eveniment, a fost un bun prilej pentru a felicita:
elevii și profesorii din cadrul cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor” pentru rezultatele foarte bune obținute la etapa națională:
echipajul de fete a Școlii Gimnaziale Girov coordonat de doamna profesor Lisenche Mihaela.
echipajul de băieţi a Școlii Gimnaziale Pângărați coordonat de domnul profesor Bancu Alexandru.
voluntarii din cadrul SVSU Săbăoani pentru rezultatele obținute la concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență (locul II la etapa interjudețeană)
SPSU SSG Fire and Rescue, punct de lucru Fabrica de Ciment Tașca pentru rezultatele obținute la concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență (locul II la etapa interjudețeană)
serviciile voluntare pentru situații de urgență care au participat alături de pompierii militari pentru înlăturarea efectelor negative produse de inundațiile produse în comunele Borca și Farcașa, demonstrând solidaritate, empatie și implicare: Roman, Târgu-Neamț, Bicaz, Roznov, Alexandru cel Bun, Bălțătești, Bicaz Chei, Bicazu Ardelean, Borca, Crăcăoani, Dămuc, Dobreni, Dragomirești, Dumbrava Roșie, Farcașa, Gârcina, Girov, Grințieș, Grumăzești, Hangu, Negrești, Păstrăveni, Pângăraţi, Piatra Șoimului, Pipirig, Poiana Teiului, Războieni, Săbăoani, Săvinești, Ștefan cel Mare, Tarcău, Tașca, Tazlău și Vânători Neamț.
Adresăm mulțumiri pentru activitatea desfășurată instituțiilor cu rol în gestionarea situațiilor de urgență, serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență din județ, precum și voluntarilor din cadrul Programului „Salvator din pasiune”.
De asemenea, suntem mândri că în acest an, titlul onorific de „pompierul anului” la nivel național a fost atribuit colegului nostru, sergent major Habic Denis, subofițer în cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț.
Felicitări tuturor pompierilor pentru dăruirea și dragostea cu care își îndeplinesc misiunile încredințate!
Compartimentul Informare și Relații Publice