Recomandările pompierilor pentru un weekend în siguranță!
În perioada 14–17 august, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, pompierii nemțeni rămân mobilizați pentru a interveni prompt în sprijinul cetățenilor și pentru prevenirea situațiilor de urgență.
În această perioadă, atenția salvatorilor se va îndrepta în mod special către zonele în care sunt programate evenimente cu participare numeroasă.
🚒 La Bicaz, cu prilejul Zilei Marinei Române, vor avea loc manifestări cultural-artistice. Pentru siguranța participanților, vor fi dislocate forțe și mijloace de intervenție, pregătite să gestioneze eventualele situații de urgență.
🚒 Măsuri speciale vor fi asigurate și la Mănăstirea Văratec, unde va fi sărbătorit hramul așezământului monahal, precum și o slujbă prilejuită de proclamarea canonizării locale a trei sfinte maici. Pompierii din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț, împreună cu voluntari din programul „Salvator din pasiune”, vor fi prezenți pentru prevenirea și gestionarea eventualelor situații de urgență generate de afluența mare de credincioși.
Recomandări pentru un weekend în siguranță
Pentru cei care aleg să petreacă aceste zile în natură, pompierii atrag atenția asupra riscurilor asociate utilizării focului.
Focul trebuie aprins doar în locuri special amenajate, departe de zonele împădurite și niciodată în condiții de vânt. Acesta nu trebuie lăsat nesupravegheat și trebuie stins complet înainte de părăsirea zonei. Resturile de țigări nu trebuie aruncate la întâmplare, iar copiii trebuie ținuți departe de orice sursă de foc.
Și cazarea presupune responsabilitate. Turiștii sunt sfătuiți să respecte regulile de prevenire a incendiilor afișate în unitățile de cazare și să nu utilizeze aparate electrice improvizate sau defecte. Orice problemă observată trebuie semnalată imediat administrației.
Atenție la scăldat!
Temperaturile ridicate îi vor determina pe mulți să caute răcoarea apelor, însă o clipă de neatenție poate transforma distracția într-o tragedie.
Pompierii recomandă alegerea exclusivă a locurilor special amenajate pentru înot și scăldat și evitarea râurilor, lacurilor sau canalelor în care există curenți puternici, maluri abrupte ori albii cu nămol, vegetație, pietre sau trunchiuri de copaci.
Plonjările de pe poduri, platforme sau alte construcții trebuie evitate, la fel ca intrarea în apă atunci când organismul este supraîncălzit. Scăldatul pe timp de noapte sau după consumul de alcool este extrem de periculos.
Copiii nu trebuie lăsați niciodată nesupravegheați în apropierea apei.
Siguranța începe cu responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Respectarea unor reguli simple poate preveni accidente grave și poate transforma zilele de sărbătoare în momente frumoase, petrecute fără incidente.
Pentru informații despre comportamentul corect în situații de urgență, puteți consulta ghidurile disponibile pe platforma fiipregatit.ro.
În cazul producerii unei situații de urgență, apelați în cel mai scurt timp numărul unic 112.
Fiți responsabili! Respectați regulile de prevenire și aveți grijă de voi și de cei dragi, oriunde alegeți să petreceți acest weekend.
Compartimentul Informare și Relații Publice
