O după-amiază dedicate prevenirii și bucuriei copiilor!
Ieri, pompierii romașcani au răspuns invitației Primăriei Municipiului Roman de a desfășura o activitate de informare preventivă în parcul din apropierea Bisericii Armenești.
Începând cu ora 18:00, copiii și părinții prezenți au participat la sesiuni interactive în cadrul cărora au aflat cum să reacționeze corect în diferite situații de urgență. Prin explicații pe înțelesul tuturor și demonstrații practice, cei mici au descoperit că prevenirea poate fi învățată într-un mod plăcut și captivant.
La finalul activității, la solicitarea copiilor, pompierii au pregătit o surpriză răcoritoare: jeturile de apă ale autospecialelor s-au transformat, pentru câteva momente, în adevărate fântâni arteziene. De această experiență s-au bucurat nu doar cei mici, ci și părinții care au ales să li se alăture.
Entuziasmul participanților și zâmbetele de pe chipurile lor ne confirmă că astfel de activități contribuie atât la dezvoltarea spiritului preventiv, cât și la consolidarea relației dintre salvatori și comunitate.
Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și ne dorim să ne revedem, în număr cât mai mare, și la următoarele activități dedicate siguranței și prevenirii.
Compartimentul Informare și Relații Publice










