Misiune de intervenție în comuna Gherăești pentru asistența a trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon
Monoxidul de carbon, un risc real în sezonul rece, în special atunci când sunt folosite necorespunzător mijloacele de încălzire
În data de 08.02.2026, în jurul orei 19:30, prin apel la 112 a fost sesizat faptul că într-o locuință din comuna Gherăești sunt persoane care prezintă stare de rău. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SAJ.
Ajunși la locul indicat, echipajul SAJ a constatat că în interiorul unei camere (baie) două persoane erau în stare de semiconștiență iar în altă cameră se afla o persoană ce prezenta stare de rău. Cel mai probabil, cele trei persoane erau intoxicate cu monoxid de carbon.
În scurt timp, la locul indicat au fost alocate și un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și ajutor, încă două echipaje de la SAJ și IPJ.
Până la sosirea pompierilor, membrii echipajului SAJ au acționat pentru aerisirea locuinței (prin deschiderea ușilor și ferestrelor).
Pompierii, împreună cu personalul SAJ, au acționat pentru evacuarea persoanelor din locuință. Un bărbat în vârstă de 60 de ani și o femeie de 55 de ani erau în stare de semiconștiență, iar un tânăr de 26 de ani era conștient și ușor confuz. Toate cele trei persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajele SAJ după care au fost transportate la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice.
Evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza folosirii unui mijloc de încălzire cu improvizații.
Compartimentul Informare și Relații Publice
