CrosISU 2026 - a V-a ediție!

Ești gata de o zi cu mișcare, adrenalină, natură și multă voie bună? Atunci te așteptăm pe Muntele Cozla, la o nouă ediție a concursului CrosISU, organizat de ISU Neamț!

𝟭𝟳 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲

𝗣𝗹𝗮𝘁𝗼𝘂𝗹 𝗚𝗼𝘀𝗽𝗼𝗱𝗶𝗻𝗲𝗹𝗼𝗿 – 𝗠𝘂𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗖𝗼𝘇𝗹𝗮, 𝗣𝗶𝗮𝘁𝗿𝗮-𝗡𝗲𝗮𝗺𝘁̦

Anul acesta ai parte de două provocări:

ISU Trail – o cursă de alergare montană, pentru iubitorii de mișcare și trasee în natură;

FireRace – o cursă cu obstacole, unde curajul, energia și spiritul de echipă fac diferența!

Cele două curse se desfășoară în aceeași zi și pe același traseu, la ore diferite. Poți alege să participi la una singură sau să le încerci pe amândouă! 

Cine poate participa?

Toți cei cu vârsta de peste 7 ani sunt invitați să ia startul.

Copiii cu vârsta de peste 4 ani pot participa dacă sunt însoțiți de un părinte.

Participarea este gratuită, iar înscrierea se face înainte de startul competiției.

Nu contează dacă alergi pentru performanță sau pur și simplu pentru distracție. La CrosISU, zâmbetul, fair-play-ul și bucuria de a face mișcare sunt cele mai importante!

Ieși din rutină!

Bucură-te de munte!

Acceptă provocarea!

Aleargă alături de pompieri!

Ne vedem pe 17 octombrie, pe Muntele Cozla!

 

Compartimentul Informare și Relații Publice