Atenție la fermentarea mustului!
A venit perioada recoltării strugurilor și a pregătirii mustului. În această perioadă, atragem atenția asupra unui pericol care poate fi ușor trecut cu vederea: acumularea dioxidului de carbon (CO₂) în timpul fermentării mustului.
Dioxidul de carbon este un gaz incolor și inodor, care se formează în mod natural în timpul fermentației. Acesta se poate acumula în concentrații periculoase în beciuri, pivnițe sau alte spații închise și slab ventilate. În concentrații ridicate, acesta poate provoca pierderea rapidă a cunoștinței și poate fi fatal.
Pentru evitarea unor situații tragice, recomandăm:
✔️Nu depozitați și nu lăsați mustul la fermentat în spații închise sau insuficient ventilate.
✔️Aerisiți foarte bine încăperea înainte de a intra.
✔️Nu intrați singuri în beciuri, pivnițe sau alte spații în care fermentează mustul.
✔️Anunțați o altă persoană înainte de a intra într-un astfel de spațiu și, pe cât posibil, nu rămâneți singuri în zonă.
✔️Acordați atenție simptomelor care pot apărea în cazul expunerii la concentrații periculoase de CO₂: dureri de cap, amețeli, greață, tulburări de vedere, dificultăți de respirație, confuzie și pierderea cunoștinței.
Ce trebuie să faceți dacă găsiți o persoană inconștientă:
În cazul în care observați o persoană căzută într-un beci, o pivniță sau o altă încăpere în care fermentează mustul, NU intrați după aceasta.
În lipsa echipamentului și a pregătirii necesare, există riscul să deveniți, la rândul dumneavoastră, victimă.
Apelați imediat numărul unic de urgență 112 și comunicați cât mai exact situația și locul în care se află persoana. Respectați întocmai indicațiile primite până la sosirea echipajelor de intervenție.
Prevenția și respectarea unor reguli simple pot face diferența între un moment neplăcut și o tragedie.
Bucurați-vă în siguranță de roadele toamnei și de tradiția pregătirii vinului!
Compartimentul Informare și Relații Publice

