Activitate de informare preventivă la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 din Târgu-Neamț

Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 din Târgu-Neamț s-au bucurat vizita pompierilor de la Detașamentul Târgu-Neamț. Activitatea s-a desfășurat în data de 27.05.2026.

Pompierii le-au prezentat copiilor reguli importante de comportare în cazul producerii unui incendiu sau al unui cutremur, explicându-le pe înțelesul lor cum trebuie să reacționeze în caz de incendiu.

După partea teoretică, preșcolarii au avut ocazia să exploreze autospeciala de intervenție și echipamentele folosite de salvatori. Entuziasmul a fost mare atunci când copiii au putut să probeze casca de pompier și să țină în mână pistolul de apă al autospecialei, visând pentru câteva clipe la frumoasa meserie de pompier.

Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă plăcută și interactivă, iar cei mici au spus la final că au învățat multe lucruri interesante și utile pe care le vor povesti și părinților.

Compartimentul Informare și Relații Publice