Situația fondului de adăpostire la nivelul județului Neamț
Pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul naţional de adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, adăposturi publice de protecţie civilă aflate în administrarea consiliilor locale şi fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici şi proprietarii de imobile.
Adăposturile publice de protecţie civilă prevăzute în documentaţiile tehnice ale investiţiilor se avizează tehnic, premergător eliberării autorizaţiilor de construire, de către serviciile de urgenţă profesioniste, potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobată de ministrul internelor şi reformei administrative.
În timp de pace adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia spaţiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste.
Adăposturile publice de protecţie civilă se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste, deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare.
Construirea adăposturilor şi amenajarea altor spaţii de adăpostire cuprinse în planurile de mobilizare se execută la punerea în aplicare a planurilor respective.
