Asistența unei persoane căzută într-un apartament din municipiul Piatra-Neamț

În data de 27.02.2026, la ora 10:50, prin apel la 112 a fost anunțat faptul că o persoană este căzută într-un apartament dintr-un bloc de locuințe de pe strada George Coșbuc din municipiul Piatra-Neamț. 

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și IPJ. 

Cu ajutorul scării culisabile, pompierii au intrat prin fereastra unei camere a apartamentului situat la primul etaj. În interiorul unei camere, pompierii au găsit un bărbat căzut, în stare de inconștiență. Bărbatul în vârstă de 95 de ani a fost preluat de echipajul SAJ, ulterior fiind transportat la spital.

Compartimentul Informare și Relații Publice